TS61

Cum aduci un suflu nou casei tale

Renovarea sau modernizarea locuinței sunt asociate cu dezordine, șantier, timp pierdut și sume de bani investite pe măsură. Ei bine, nu este necesar să renovezi ori de câte ori îți dorești o atmosferă diferită în casă. Optează pentru schimbarea unor piese sau elemente, iar rezultatul final îți va depăși orice așteptare. În plus vei aduce și economii la bugetul familiei. Oamenii își percep propria locuință ca pe o oază de liniște, armonie și relaxare. Orice detaliu contează în amenajarea casei și contribuie semnificativ la imaginea de ansamblu. Iată ce schimbări poți face prin casă fără să provoci pagube serioase în buget.

Schimbă culorile

Culorile sunt primul element vizual care atrage atenția atunci când intri într-o cameră. Dacă ai pereții albi poți opta pentru nuanțe colorate, închise precum albastru navy sau gri grafit. Nu este necesar să vopsești toți pereții. Este suficient să vopsești un singur perete, cum ar fi cel pe care se află ușa sau doar grinzile pentru a fi în contrast cu restul camerei. Chiar și așa, ține cont de culoarea canapelei, a mobilei, a covorului sau a parchetului atunci când alegi noua culoare pentru pereții tăi.

Obiecte decorative

Un tablou amplasat pe un perete oferă un suflu nou camerei respective. Acum nu este necesar să exagerați și să umpleți pereții de tablouri deoarece camera va fi prea încărcată și va predomina o senzație apăsătoare. Uneori, less is more! Puteți să înrămați câteva fotografii de familie pe care să le așezați în diferite locuri din cameră. O altă variantă ar fi să creați un colț cu astfel de fotografii sau de ce nu să achiziționați o tablă magnetică pe care să amplasați diferite fotografii sau chiar magneții din locurile pe care le-ați vizitat.

Covoare, perdele și draperii

Acest trio este un fel de „îmbrăcăminte” pentru orice cameră. Este de ajuns să schimbați doar o singură piesă dintre cele trei, iar camera va avea un suflu nou. Dacă bugetul permite le puteți înlocui pe toate trei pentru a va bucura de o schimbare amplă.

Accesorii și corpuri de iluminat

Pernuțele colorate sunt o variantă extrem de accesibilă. Sunt potrivite pentru aproape orice model de canapea, iar toți membrii familiei se vor bucura de explozia de culoare. Corpurile de iluminat joacă și ele un rol estetic foarte important. Pentru note de modernism alege o formă SF sau una neregulată.

Recondiționează vechiturile

Cine a zis că mobila sau canapeaua nu pot primi o imagine nouă? Ei bine, dacă bugetul nu îți permite schimbarea mobilierului, te poți gândi serios la colantarea acestuia. Pe Internet găsești numeroase modele de colant, iar procedura o poți desfășura chiar la tine acasă. În cazul canapelei poți apela la o firmă care recondiționează și tapițează aceste piese. Te asigurăm că vei fi mulțumit de rezultatul final.

Mult succes!

P.S. Teza săptămânii este modul nostru de a vă transmite un scurt rezumat despre eficiența în construcții și evitarea neplăcerilor.

Până atunci… „Nu crede, dar cercetează!”

#Prieteni ce construiesc pe fiecare stradă din România… apoi din lumea întreagă.