„Vara nu-i ca iarna”, spune o veche vorbă românească. Chiar și așa, finalul verii nu înseamnă neapărat și finalul proiectelor de construcții. Într-adevăr, iarna se construiește cu frâna de mână trasă, dar sunt o mulțime de lucrări care se pot efectua în sezonul rece. Vă invităm la un tur al renovării cu speranța de a vă pune imaginația în mișcare.
Parchet și plinte
Parchetul este elementul primar în amenajarea unei încăperi deoarece îmbină stilul, rezistența și durabilitatea. Este supus constant diferitelor tipuri de uzură cum ar fi traficul, așezarea sau mutarea pieselor de mobilier, acțiunilor de curățenie (aspirat, spălat, etc.), joaca copiilor sau cursele prietenilor necuvântători.
Tipuri de parchet
În magazinele de specialitate sunt disponibile mai multe variante de parchet:
- din lemn masiv de stejar, fag, mesteacăn, cireș sau lemn exotic cum ar fi bambusul. Este cel mai bun tip de parchet de pe piață și cel mai rezistent. În schimbul prețului condimentat veți primi un parchet care va rezista toată viața;
- stratificat – se obține din suprapunerea mai multor straturi de lemn care sunt lipite între ele. Face față cu brio uzurii, traficului intens și umidității. Se montează ușor, iar întreținerea sa nu o să vă dea bătăi de cap;
- triplustratificat – este cel mai cunoscut și cumpărat parchet de pe piață. Acesta este realizat din 3 straturi de lemn: superior, de contact și de uzură;
- laminat – din punct de vedere al prețului este cea mai avantajoasă alegere, însă trebuie să țineți cont că este un produs inferior celor de mai sus. Nu este nevoie să apelați la ajutorului unui specialist pentru montare. Poate fi o alegere bună pentru locuințele cu sistem de încălzire în pardoseală. Parchetul laminat nu este confecționat din lemn, însă imită imaginea acestuia.
Tipuri de plinte:
- din MDF – material durabil pentru orice tip de amenajare;
- din PVC – rezistente la impact și se întrețin ușor;
- din polimer dur – aspect premium și montaj rapid;
- din inox – cea mai rezistentă plintă de pe piață;
- din sticlă – bacteriostatică;
- din piatră – aplicare restrânsă;
- din lemn – 100% naturală, aspect premium din lemn;
- pentru mochetă – dedicată podelelor acoperite integral cu mochetă;
- pentru gresie – potrivite atât pentru interior, dar și pentru foișoare, terase sau balcoane.
Aruncă o privire peste oferta noastră de parchet și plinte, mai ales de parchet laminat aici
Gresie și faianță
În materie de renovare, placarea pereților din baie și bucătărie cu plăci de gresie și faianță reprezintă cea mai abordată soluție. Gresia și faianța sunt plăci subțiri din argilă alături de alte substanțe anorganice. Procesul de întărire are loc la cuptor, iar de cele mai multe ori sunt acoperite cu un strat de smalț.
De ce să optezi pentru gresie și faianță?
Popularitatea gresiei și faianței ține și de seria de avantaje pe care o oferă. Haideți să vedem concret care sunt avantajele:
- produs natural, ecologic – materiile prime utilizate sunt naturale în mare parte (argilă, cuarț, calcar, etc.);
- întreținere ușoară – suprafața ceramică nu absoarbe praful sau alte tipuri de impurități. Curățarea se realizează foarte ușor cu ajutorul detergenților, soluțiilor pentru curățenie și un mop;
- produs igienic și antialergic – împiedică dezvoltarea germenilor sau a altor microorganisme;
- material ignifug – previne apariția și dezvoltarea incendiilor datorită incombustibilității de care dispune. Materia primă este argilă, iar după etapa de ardere din procesul de producție, aceasta are aceleași proprietăți ca piatra;
- nu are nevoie de întreținere specială;
- gamă variată de modele, culori, imprimeuri și dimensiuni;
- preț de achiziție accesibil;
- durată lungă de viață;
- rezistență la uzură și umiditate.
Tipuri de gresie și faianță
Pe piața materialelor de construcții există mai multe variante de gresie și faianță:
- plăci cu suprafață lucioasă – este destul de alunecoasă și mai greu de întreținut;
- plăci mate și texturate – prezintă un nivel ridicat de aderență;
- plăci rectificate – marginile sunt concepute în unghiuri drepte de 90 de grade;
- plăci nerectificate – dispun de margini ușor rotunjite către exterior;
- plăci glazurate – suprafața diferită de conținut;
- plăci neglazurate – sunt omogene, dispun de o rată mică de absorbție a apei și sunt rezistente la uzură;
- plăci porțelanate – ideale pentru bucătărie, baie, cabina de duș.
Poate fi dificil să alegi un model de gresie dintr-o mare de forme, imprimeuri și culori. Consultanții noștri sunt pregătiți oricând cu sfaturi și informații esențiale.
Pereții interiori placați cu rigips
Rigipsul este folosit în amenajările interioare pentru placarea pereților. Adesea mai apare și sub denumirea de gips-carton. Dispune de o serie de avantaje precum:
- lipsa mirosului sau a substanțe toxice;
- material ecologic;
- permite pereților să respire;
- poate avea proprietăți fonice și termice când este folosit alături de alte materiale;
- se modelează în orice formă dorită;
- este ușor de montat;
- are greutate redusă;
- oferă planeitate perfectă suprafeței pe care este aplicat;
- suprafețele placate cu rigips pot fi vopsite repede și ușor;
- oferă căldură peretelui datorită inerției termice eliminând starea de perete rece;
Tipuri de rigips
Ca orice material de construcții, rigipsul poate fi de mai multe tipuri:
- gri – între cele 2 foi de carton este un ipsos de modelaj. Hârtia cartonată care învelește placa este tratată cu ceară pentru a nu se deteriora la aplicarea gletului;
- verde – este destinat pentru spațiile cu nivel ridicat de umezeală;
- albastru – conține o hârtie specială care reține într-o anumită măsură vibrația sonoră. Ideale pentru cei care locuiesc la bloc;
- roz – oferă protecție anti-foc pentru aproximativ 30 de minute. Unii producători garantează o rezistență la foc de până la 4 ore. Este necesar că și chitul de îmbinare al plăcilor de rigips să fie rezistent la foc. Chitul de îmbinare va ține plăcile împreună și nu va ceda la temperaturi mari;
- portocaliu – este impermeabil și destinat pentru porțiunile în care se montează cada sau cabina de duș.
Dimensiunile rigipsului
Pe piața materialelor de construcții rigipsul este disponibil în mai multe dimensiuni:
- 6 mm;
- 9,5 mm;
- 12,5 mm;
- 15 mm;
Cumperi totul dintr-un singur loc! Poti cere oferta aici: https://vindem-ieftin.ro/oferta-placi-rigips/
Renovarea instalației electrice
Instalația electrică de interior se referă la ansamblurile existente într-o locuință, de la panoul electric, cabluri, până la prize și întrerupătoare. Este de la sine înțeles că înlocuirea instalației electrice trebuie realizată de un electrician.
Tipuri de cabluri și coduri
După materialul din care sunt făcute
- A – din aluminiu;
- fără literă – din cupru;
După domeniul de utilizare
- F – instalații electrice fixe;
- M – instalații electrice mobile;
- C – cabluri de energie de joasă tensiune și medie;
- CS – de semnalizare;
- CC – de comandă și control;
- T – de telecomunicații;
După materialele izolatoare
- Y – izolație PVC;
- C – izolație cauciuc;
- H – hârtie;
- T – împletitură textilă;
- E – ecran de protecție;
- B/ Ab – armătură din bandă de oțel;
- P – manta din plumb;
- S – manta PVC îngroșată;
Regimul de execuție
- U – execuție ușoară;
- M – medie;
- G – grea;
- l – greu combustibil;
- ff – construcție foarte flexibilă.
Prize
Prizele intermediază accesul aparatelor electrice la rețeaua de curent electric.
Tipuri de prize
După conectare:
- monofazate – permit conectarea la rețeaua casnică – 230V;
- trifazate – permit conectarea la rețeaua industrială – 400V;
După gradul de protecție:
- cu împământare – protecție superioară împotriva electricității;
- fără împământare – sunt mai ieftine, dar nu oferă protecție;
După modalitatea de montaj:
- aplicate pe perete;
- îngropate în tencuială;
După materialele folosite:
- din ceramică;
- din polimeri;
Întrerupătoare
Oferă acces la lumină prin simpla apăsare sau rotire a unui buton.
Tipuri de întrerupătoare
După modul de folosire
- simple – comandă un singur circuit de iluminat;
- duble – comandă 2 circuite de iluminat;
- cap – scară – comandă același circuit de iluminat din 2 puncte diferite (ideal pentru holurile foarte lungi);
După utilitate
- cu senzor de mișcare;
- cu lumină graduală;
- cu temporizator;
- cu lumină de control
Corpuri de iluminat
Corpurile de iluminat sunt detalii care reușesc să pună în valoare parțial sau total o încăpere. Acestea sunt variate și adaptate fiecărui tip de iluminat: general, ambiental sau de accent. Există numeroase modele de corpuri de iluminat care acoperă toate stilurile de amenajare a unei locuințe.
Tipuri de corpuri de iluminat
Magazinele de specialitate și producătorii vin în întâmpinarea clinților cu o gamă variată de copuri de iluminat, precum:
- plafoniere – soluție basic, dar foarte utilă și abordată mai ales în camerele cu sursă unică de lumină. Se montează central pe tavan, iar lumina este dispersată în tot spațiul din cameră. Plafonierele LED sunt cele mai eficiente din punct de vedere energetic și permit reglarea intensității luminoase;
- corpuri suspendate – lampile au început să recâștige tot mai mult teren în ultimii ani. Seamănă cu un clopot sau o pară, iar lumina este dispersată atât cât trebuie punând accent pe intimitate;
- corpuri de perete – lămpile/ aplicile montate pe perete pot lua diferite forme și dimensiuni. Aici gama de modele este extrem de diversificată. Sunt foarte utile pentru hol și baie;
- corpuri tip spot – în urmă cu câțiva ani spoturile luminoase au dictat tendința în materie de iluminat. Rolul acestora este de a accentua anumite detalii printr-o lumină focalizată;
- pentru masă – pendulele suspendate deasupra mesei sunt accesorii ideale pentru living. Pe lângă lumina oferită, vor atrage toate privirile musafirilor;
- pentru podea – lampile de podea au un rol foarte clar și anume să aduca lumina în toate colțurile camerei. De regulă, sunt flexibile și ușor de direcționat către zonele pe care vreți să le scoateți din conul de umbră;
Se zice că lumina vine din interior, dar pănă una alta, ai nevoie de corpuri de iluminat plăcute: https://vindem-ieftin.ro/corpuri-de-iluminat-si-aparataj/#tab_corpuri-de-iluminat-interior
Țevi
Țevi din PPR (polipropilena)
Sunt printre cele mai utilizate deoarece nu necesită izolație, acesta fiind principalul lor avantaj. Sunt ușor de montat și au o durată lungă de viață. Se comportă excelent la temperaturi ridicate, la coroziune și impact. Pot fi utilizate inclusiv pentru instalațiile din pardoseală și sunt suficient de groase pentru a face față presiunii șapei din beton.
Avantaje:
- rezistență sporită la chimicale, presiuni și temperaturi ridicate;
- pierderi mici de căldură;
- dilatație termic redusă;
- sunt igienice;
- preț avantajos;
- accesibile;
Țevi din cupru
Sunt utilizate pentru instalația sanitară a apei (calde sau reci) și la sistemele de încălzire. Rezistă foarte bine la temperaturi foarte mari, presiuni și șocuri mecanice. Prețul este mai piperat comparativ cu alte variante existente pe piață
Avantaje:
- pot fi vopsite;
- aspect estetic plăcut;
- pot fi reciclate sau reutilizate;
- maleabile la montare;
Țevi din PEX
Se află la mare căutare datorită prețului foarte scăzut. Este un material flexibil, iar montajul necesită un număr redus de fitinguri.. Au o durată de viață îndelungată și se folosesc pentru sistemele de încălzire în pardoseală.
Avantaje:
- rezistență sporită la temperatură și presiune;
- montaj ușor;
- impermeabile;
- non-corozive;
- fac față socurilor mecanice;
Nu-ți lăsa instalatorul să cumpere țevile pe care le consideră el. Discută chiar acum cu un consultant tehnic specializat: https://vindem-ieftin.ro/tevi-de-canalizare-si-corugate/
Robineți
Robineții sunt dispozitive montate la o conductă care întrerup, restabilesc sau reglează circuația unui lichid sau gaz.
Tipuri de robineți
În funcție de utilizare:
- de trecere;
- de aerisire – cu sau fără racord pentru drenaj interior/ exterior;
- de golire;
În funcție de materialul din care sunt realizați:
- din fontă;
- din alamă;
- din oțel inoxidabil;
- din PPR;
Recomandări pentru schimbarea țevilor și robineților
Pentru scurgerile de interior sunt recomandate țevile din PPR cu garnituri gri, iar pentru exterior cele de culoare portocalie. În schimb, pentru cadă sau lavoar se pot utiliza țevi de canalizare cu diametrul de 40 sau 50 mm.
Boilere
Sunt o soluție care răspunde nevoii de încălzire a apei menajare din locuință. Țineți cont de numărul de persoane care îl vor folosi și de consumul înainte de a face achiziția. Ei bine, un boiler are mai multe dezavantaje decât avantaje. Singurul beneficiu al acestui produs este acela că acoperă vârfurile de necesar a apei calde menajere.
În ceea ce privește minusurile unui boiler, bifăm timpul mare de așteptare pentru prima folosire și dimensiunile mari care implică spații dedicate pentru montaj. Orice boiler are nevoie de accesorii precum supapa de siguranță, vas de expansiune, filtru de apă, robineți de izolare și cablu electric.
Tipuri de boilere
În magazinele de specialitate boilerele sunt prezente în mai multe variante:
- boilere pe lemne – sunt formate din 2 piese: soba și boilerul unde se stochează și se încălzește. Sunt foarte folosite de oamenii din mediul rural deoarece soba este folosită și pentru încălzirea altor camere;
- boilere electrice – încălzesc apa cu ajutorul rezistențelor electrice. Au capacități cuprinse între 10 și 150 litri, sunt foarte uzuale și pot fi montate oriunde;
- boilere termoelectrice – sunt boilere electrice care dispun de o serpentină care poate fi legată la o centrală pentru a produce vara apa caldă electric, iar iarna prin intermediul sursei la care este legat;
- boilere pe gaz – folosesc gazul ca sursă de energie pentru a prepara apa caldă menajeră și funcționează în condiții de presiune scăzută. Se recomandă montarea unei supape de siguranță pe intrare apă rece. Când presiunea crește, aburul va fi evacuat. Cele mai multe boilere vin cu această supapă în pachet.
Rulouri exterioare și rolete
Rulouri exterioare
Rulouri exterioare oferă protecție ferestrelor împotriva factorilor externi, prelungindu-le astfel durata de viață. Pe lângă protecție, rulourile sporesc confortul, ideea de intimitate și aduc un aport considerabil la izolația termică. Pe timpul verii, acestea pot menține o temperatură optimă în interior fără să fie nevoie de pornirea aparatului de aer condiționat.
Aspectul estetic este foarte elegant, iar dumneavoastă vă veți bucura de liniște, umbră și proprietățile antiefracție de care dispuns. Sunt prezente într-o gamă variată de culori și se potrivesc de minune cu orice tip de construcție. Cel mai des folosite sunt rulourile albe și maro, însă cele gri au început să câștige tot mai mult teren.
Avantaje rulouri exterioare:
- se adaptează oricărui tip de tâmplărie;
- sporesc randamentul termic cu peste 20%;
- protejează tâmplăria contra intemperiilor și-i prelungește durata de viață;
- rol important antiefracție;
- protecție solară semnificativă în timpul verilor toride;
- asigură o izolație fonică suplimentară;
- se întrețin ușor;
- nu necesită vopsire periodică;
- nu putrezesc și nu ruginesc din cauza umidității sau a variațiilor de temperatură;
- împiedică pătrunderea prafului, ploii sau a zăpezii;
- prețuri atractive;
- varietate de stiluri, culori și modele;
Rolete textile pentru interior
Sunt accesorii foarte practice pentru orice încăpere. În magazinele de profil există o gamă variată de dimensiuni, modele și culori. Iată avantajele roletelor textile:
- oferă stil și personalitate oricărei camere;
- soluție simplă și accesibilă pentru decorarea ferestrelor;
- oferă intimitate membrilor din casă;
- pot fi folosite atât în spațiile rezidențiale cât și-n cele de birouri.
Tipuri de rolete:
- simple – sunt produse pentru decor și protecție solară. Sistemul presupune un ax pe care se înfășoară o pânză acționată cu ajutorul unui mecanism cu lanț;
- cu casetă standard/ avangard – sunt la fel ca cele simple, dar sunt ascunse într-o casetă. Axul și materialul textul se strâng în interiorul casetei
- day & night – dispun de anumite particularități în ceea ce privește aspectul și funcționalitatea lor.
Ferestrele tale sunt nerăbdătoare să-și cunoască noile rolete? Aruncă o privire aici: https://vindem-ieftin.ro/?s=rolete&post_type=product
Canapele
Canapeaua este o piesă centrală din orice living. Pe lângă aspectul estetic deosebit, trebuie să ofere și un nivel sporit de confort. Producătorii se întrec în forme, modele, culori și dimensiuni, toate acestea pentru a mulțumi chiar și cel mai pretențios client.
Tipuri de canapele:
- modulară – brațele, spătarele și picioarele sunt acoperite de materiale. Se integrează foarte ușor în orice cameră indiferent de stilul decorativ. Este versatilă și disponobilă în numeroase culori, forme sau imprimeuri;
- în stil englezesc – design clasic și forme ascuțite, brațele și spatele fiind curbate. Pentru o astfel de canapea, clienții pot scoate din portofel chiar și o mică avere;
- tuxedo – este proiectată în formă rectangușară, spatele drept, iar brațele sunt aduse la nivel cu acesta. Se potrivește foarte bine în camerele moderne, amenajate în stil minimalist. Dacă optați pentru o astfel de canapea, specialiștii vă recomandă culorile tari pentru un efect vizual fabulos;
- franțuzească – este cunoscută și sub denumirea de „cocoașă de cămilă” datorită proeminenței spătarului asemănătoare spatelui de cămilă. Există și varianta cu 2 cocoașe care poartă numele de „canapeaua-dromader”;
- knole – primele modele au apărut în urmă cu 400 de ani în castelul Knole din Anglia. Sunt făcute din lemn prețios și îmbrăcate cu materiale scumpe cum ar fi matase, tafta sau brocart. De asemenea, decorațiunile sunt bogate – șnururi, ciucuri, etc;
- cabriole – este inspirată din piesele de mobilier din secolul 18. Este concepută într-o formă curbată alături de multe contururi feminine;
- chesterfield – este asemănătoare celei în stil englezesc, dar este îmbrăcată în piele;
- Midcentury Modern – dispune de forme fluide și este lipsită de ornamente, iar picioarele și brațele sunt la vedere;
- secționară – are formă literei L (colțar), U sau O. Are dimensiuni mari și trebuie aleasă cu mare atenție deoarece încarcă foarte mult camera.
Noi ne-am așezat confortabil. Tu ce mai aștepți? https://vindem-ieftin.ro/canapele-fotolii-paturi/
Covoare ceramice
Covorul este un accesoriu prezent în aproape toate locuințele. Fie că este mic, mare, pufos, simplu sau cu imprimeuri, un covor bine ales poate să ofere o nuanță inedită camerei în care este amplasat.
Un suflu elegant casei tale
Să ne imaginăm că ai terminat de renovat casa sau apartamentul, iar acum ești în căutarea unei piese de rezistență care să stârnească admirația tuturor. Probabil vrei ceva nou, diferit și care să nu-ți dea prea multe bătăi de cap. Știm că timpul tău este extrem de prețios, că ești prins în diferite activități aproape toată ziua și că îți dorești o piesă foarte ușor de întreținut. Parcă îți citim gândurile…
Un covor ceramic este compus, în general, din 4-6 plăci de gresie porțelanată și rectificată. Pe piață sunt disponibile numeroase imprimeuri care să mulțumească inclusiv cel mai pretențios și critic ochi. Clienții au posibilitatea să-și alagă dimensiunea placilor în funcție de suprafața camerei sau a locului unde va fi amplasat. Este important de știut că plăcile unui astfel de covor vin în diferite dimensiuni cum ar fi: 120 x 120, 120 x 180, 160 x 160, etc.
Covoarele ceramice pot fi amplasate în orice camera – living, bucătarie, dormitor, hol, baie. Datorită nivelului ridicat de rezistență si durabilitate, acestea pot fi amplasate inclusive în spațiile commerciale și chiar în restaurante.
Avantajele unui covor ceramic
- durabilitate;
- rezistență sporită la abraziune;
- neabsorbant – poate fi montat și la exterior;
- rezistență la variațiile de temperatură;
- rezistență la pătare;
- ignifug;
- rezistență la îngheț – dezgheț;
Din ce este făcut un covor ceramic
Într-o lume în care unii producători pun accent pe viteză și profit, consumatorii pun accent pe calitatea materialelor. Iată ce conțin plăcile unui covor ceramic:
- argile – conferă plasticitate placilor ceramice;
- feldspat – ajută la coborârea punctului de topire al amestecului;
- cuarț – în amestec cu caolinul și fedspatul este folosit la obținerea porțelanului;
- talc;
- caolin – are granulație fină, lipsită de oxizi de fier, de culoare albă din care se produce porțelanul;
- oxizi minerali coloranți.
Știm că ești nerăbdător să scapi de covoarele clasice! Aruncă o privire aici: https://vindem-ieftin.ro/?s=covor+ceramic&post_type=product
Tu ce ai schimba chiar acum în locuința ta? Indiferent care este răspunsul tău, nu ezita să lași o cerere pe www.vindem-ieftin.ro, iar un consultant tehnic specializat te va contacta cât ai spune….toamnă.
Lasa-ne o solicitare si te vom contacta pentru sfaturi si oferta de pret!
Cum să alegi bateria perfectă pentru lavoarul tău ?
oct.
Sisteme de colectare și utilizare a apei pluviale: O soluție sustenabilă pentru viitor
oct.
Top 5 tipuri de țiglă metalică și cum să le alegi în funcție de nevoi
oct.
De ce șipcile metalice sunt soluția perfectă pentru gardurile înclinate sau pe terenuri accidentate ?
oct.
Cele mai bune solarii legume
oct.
SOS Galați – Depozitele Virtuale renunță la adaos și susțin reconstrucția caselor afectate de Inundații
sept.