Cuprins:
1. Cum Depozitele Virtuale fac diferența!
2. Efort Voluntar și Solidaritate
3. Nevoia de Materiale și livrările inițiale
4. Apel la Solidaritate: susținem comunitatea afectată
5. Eforturi colective și nevoia de acțiune rapidă
În urma inundațiilor devastatoare care au afectat județul Galați, peste 7000 de case au fost grav avariate, iar mii de familii se confruntă cu riscul de a rămâne fără adăpost în pragul iernii.
În fața acestei crize umanitare, Depozitele Virtuale Vindem-Ieftin, împreună cu fondatorul Cosmin Raileanu și întreaga echipă, au decis să se implice activ, oferind un sprijin esențial comunităților afectate.
Cum Depozitele Virtuale fac diferența!
În loc să rămână pasivi în fața unei astfel de tragedii, francizații și echipa Depozitelor Virtuale Vindem-Ieftin au făcut un pas înainte, mobilizând resursele și partenerii companiei pentru a ajuta la reconstrucția caselor afectate.
Echipa a decis să renunțe complet la adaosul comercial pe toate materialele de construcții achiziționate de la cei peste 300 de parteneri – producători și importatori de materiale de construcții din rețeaua Vindem-Ieftin.
„Am înțeles că nu putem sta deoparte în fața unei astfel de tragedii.
Nu oferim materialele gratuit, dar renunțăm la adaosul nostru comercial, negociem cu fabricile și intermediem întregul proces de la ofertare până la livrare, pentru a asigura cele mai bune prețuri pentru cei afectați”, a declarat Cosmin Raileanu, fondatorul Vindem-Ieftin.
Efort Voluntar și Solidaritate
Pe lângă renunțarea la adaosul comercial, întreaga echipă a Depozitelor Virtuale își dedică timpul și resursele în mod voluntar pentru a intermedia aceste tranzacții.
Echipa nu doar că negociază cu fabricile pentru a obține cele mai bune prețuri, dar se ocupă și de centralizarea comenzilor și de coordonarea livrărilor pe șantierele din zonele afectate.
„Este un efort colectiv.
Toți francizații și partenerii noștri au înțeles cât de important este să acționăm rapid.
Avem deja parteneriate cu peste 300 de fabrici și importatori, iar toate au fost de acord să ofere discounturi suplimentare pentru a sprijini cauza”, a adăugat
Cosmin Raileanu.
Nevoia de Materiale și livrările inițiale
Până în prezent, echipa Depozitelor Virtuale a început livrarea materialelor necesare pentru reconstrucția caselor din Galați.
Printre materialele livrate se numără:
- 100 de găleți de var lavabil și 100 de trafaleți,
- 15.000 mp de termosistem,
- 2.000 de găleți de tencuială decorativă,
- 4 tiruri de cărămidă,
- 2.000 mp de țiglă metalică,
- 500 de plăci de OSB, și multe altele.
Aceste livrări sunt doar începutul unui efort amplu de reconstrucție, iar sprijinul pe care echipa îl oferă este vital pentru ca lucrările să fie realizate rapid, având în vedere că iarna se apropie cu pași repezi.
Apel la Solidaritate: susținem comunitatea afectată
Pe lângă sprijinul direct acordat prin furnizarea materialelor de construcții, Depozitele Virtuale fac un apel către toate asociațiile umanitare și organizațiile implicate în reconstrucția caselor din județul Galați.
Împreună, putem acționa mai eficient pentru a ajuta familiile afectate să-și reconstruiască locuințele înainte de venirea iernii.
„Facem un apel către toate asociațiile și organizațiile implicate să ni se alăture în acest efort. Iarna este aproape și trebuie să acționăm foarte repede pentru a ne asigura că oamenii au unde locui”, a subliniat Răileanu.
De asemenea, Depozitele Virtuale invită și locuitorii din zonele afectate să ne contacteze direct pentru a solicita materialele necesare.
„Fiecare locuitor din zona afectată poate să ne trimită o listă de materiale și să folosească codul SOS Galați.
Vom face tot posibilul pentru a le oferi cele mai bune prețuri și pentru a livra materialele în timp util”, a adăugat Cosmin Răileanu.
Cei interesați pot completa formularul online .
Eforturi colective și nevoia de acțiune rapidă
Împreună cu cele peste 300 de fabrici și importatori care s-au alăturat inițiativei #reCONSTRUIMacasa, Depozitele Virtuale centralizează toate comenzile de materiale, negociază prețurile direct cu producătorii și se asigură că livrările ajung rapid la destinație.
„Fabricile au fost foarte deschise și au oferit reduceri suplimentare pentru a sprijini această cauză, iar asta ne confirmă că este mare nevoie de noi pentru a centraliza aceste liste și a lansa comenzile la fiecare fabrică”, a adăugat Răileanu.
Pentru a ajuta cât mai multe familii, echipa Vindem-Ieftin colaborează deja cu peste 20 de asociații care s-au implicat în procesul de reconstrucție.
Împreună, au reușit să livreze materialele esențiale, însă nevoia este încă mare. „Iarna este aproape și trebuie să ne mișcăm FOARTE repede”, a subliniat Cosmin Raileanu.
Depozitele Virtuale Vindem-Ieftin demonstrează încă o dată angajamentul lor față de comunitate, oferind nu doar acces la materiale de construcții la prețuri negociate și reduse, ci și sprijin logistic, consultanță gratuită și o coordonare eficientă a livrărilor.
Într-un context critic, solidaritatea și acțiunile rapide sunt esențiale pentru a evita ca familiile afectate să rămână fără adăpost în pragul iernii.
Facem un apel către toți cei care pot ajuta, să contribuie cât de mult și cât de repede posibil.
Împreună putem reconstrui casele și, implicit, speranțele celor care au pierdut atât de mult în urma acestor inundații.
Top 5 tipuri de țiglă metalică și cum să le alegi în funcție de nevoi
oct.
De ce șipcile metalice sunt soluția perfectă pentru gardurile înclinate sau pe terenuri accidentate ?
oct.
Cele mai bune solarii legume
oct.
SOS Galați – Depozitele Virtuale renunță la adaos și susțin reconstrucția caselor afectate de Inundații
sept.
Depozit Virtual, selectată pentru MoonShotX : o oportunitate unică de creștere globală
sept.
Cum se Monteaza Vata Bazaltica ?
sept.