WhatsApp Image 2022 08 12 at 12.32.32

Povești de succes #2 | O situație despre încredere și materiale de construcții

„Cel mai frumos lucru pe care îl poți purta este încrederea”, spunea cândva Blake Lively.

Astăzi, doamna Cristina Gogia – Consultant/ Depozit Virtual powered by Vindem-ieftin.ro are o poveste cu și despre încrederea primită de la unul dintre clienți.

„Din numeroasele solicitări pe care le-am avut în cei peste 8 ani de activitate în cadrul Casei de Comenzi Vindem-ieftin.ro un lucru este cert: clienții online au sentimente pentru fiecare oportunitate pe care le-o oferă site-ul nostru de vânzări cu materiale de construcții. Aceștia acordă întotdeauna prioritate ofertelor noastre din multiple motive: o livrare mai rapidă la un preț mai bun, o politică mai bună de negociere a prețurilor sau o experiență de căutare și plată mai bună și mai ușoară.

Cum a început totul?

În luna aprilie am fost contactată de un client pentru o ofertă la profile zincate. I-am transmis oferta, iar din acel moment a început fluxul standard precedural. Din aprilie până în iulie am avut 6 follow up-uri. De cele mai multe ori nu răspundea la telefon, iar când reușeam să iau legătura cu dumnealui, îmi spunea să-l sun fie după Paște, fie în altă zi sau că mă va suna când va decide să facă achiziția.

La un moment dat s-a răzgândit, nu mai dorea profile zincate, ci profile pentru hală. I-am făcut oferta, l-am mai sunat de câteva ori și i-am oferit un discount. Într-un final mi-a confirmat prima comandă. După livrarea comenzii l-am sunat pentru a mă asigura că materialele au ajuns în regulă. Mi-a mulțumit și m-a rugat să actualizez oferta la profile zincate. Era destul de nehotărât ținând cont de valoarea destul de mare a comenzii.

Am actualizat oferta, am negociat la producător și am obținut un discount. Clientul nu părea entuziasmat. Ulterior mă sună și-mi spune că vrea o comandă de țeavă pe care am livrat-o rapid. Acum vine partea cea mai palpitantă și interesantă a acestei povești.

141 amFuLTE2 scaled

Surpriza de pe WhatsApp

După câteva zile de la livrarea comenzii de țeavă, primesc pe WhatsApp un OP cu valoare de peste 150 000 de lei. Nu înțelegeam ce se întâmplă și l-am sunat. Mi-a spus că a efectuat plata pentru comanda de profile zincate. A plătit pe ofertă, nici măcar nu mi-a mai cerut factura proformă. Revine la comandă și-mi spune că mai are nevoie de aproximativ 120 de tone de tablă groasă de construcții livrată eșalonat.

Încep solicitarea către furnizori, iar în mai puțin de 10 minute primesc pe WhatsApp alt OP cu o valoare de peste 50 000 de lei. L-am sunat imediat și mi-a spus că a plătit în avans pentru tablă, deși nu făcusem oferta. Mi-a spus: <<Doamna Cristina, am nevoie de un colaborator de nădejde cu care să pot lucra fără să mă simt nicio secundă păcălit. O să avem mult de lucru împreună. Sunt convins că-mi veți obține cele mai bune prețuri!>>

Fără cuvinte…

Wow! Este pentru prima dată când am rămas fără cuvinte! Câteva secunde nu am reușit cum să reacționez. Acest client a plătit peste 50 000 lei înainte să-i spun cât costă produsele. I-am mulțumit pentru încredere și l-am asigurat că voi face tot ceea ce pot pentru a obține cel mai bun preț. Și așa am făcut!

Despre asta vorbim, despre cum un potențial client poate să aibă încredere că banii lui sunt în siguranță în contul companiei noastre și că va avea cel mai bun preț posibil. Este rară o astfel de experiență. Lucrez de 25 de ani în vânzări, am văzut multe, dar cu așa ceva nu m-am confruntat…”

Toate Depozitele Virtuale powered by Vindem-ieftin.ro primesc constant numeroase mesaje de mulțumire, apreciere și încredere din partea clienților. Fiecare Depozit Virtual crește cu fiecare comandă, cu fiecare plată, cu fiecare client mulțumit de consultanță, de calitatea materialelor și de rapiditatea procesului de achiziție.

Lasa-ne o solicitare si te vom contacta pentru sfaturi si oferta de pret!