TS65

Izolația casei sau izolația de costuri și neplăceri

Izolația locuinței a devenit o etapă pe care se pune tot mai mult accent. Indiferent de materialul ales – polistiren, vată minerală, vată bazaltică, vată de sticlă – scopul este același: păstrarea căldurii în interior în sezonul rece și reducerea costurilor cu factura de încălzire. Totuși, izolația vine și cu alte beneficii pe care le enumerăm mai jos:

Salvează căldura din casă

Specialiștii din domeniu notează că o izolație de calitate poate reduce pierderile de căldură cu până la 75%. Energia se pierde prin diferite părți ale casei în diferite procente:

  • acoperiș – 30%
  • pereți – 16%
  • podea – 16%
  • căi de aerisire – 3%
  • împrospătarea aerului – 20%

De asemenea, eficiența energetică este sporită cu aproximativ 60%, iar costul facturilor se reduce simțitor.

Spune adio umezelii

Umezeala și derivatele sale pot cauza o serie de probleme cu care o să vă confruntați constant, iarnă de iarnă. O casă neizolată este mai mult decât un mediu propice pentru apariția umezelii, igrasiei, mucegaiului, acarienilor și mirosurilor neplăcute. În cazuri extreme, un exces de umezeală și igrasie poate duce la umflarea parchetului și chiar a deteriorării pieselor de mobilier.

Reduce poluarea fonică

Pereții izolați au capacitatea de a bloca și a reduce zgomotele provenite din exterior. Poluarea fonică are numeroase efecte negative asociate cu stres, insomnie, incapacitate de concentrare, hipertensiune și chiar pierderea treptată a auzului.

Certificat energetic

Este un document devenit obligatoriu în cadrul tranzacțiilor de vânzare sau închiriere. Acesta este eliberat de către auditori energetici autorizați de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. În funcție de clasa energetică în care este amplasată locuința, viitorul proprietar/ chiriaș își poate face o imagine de ansamblu cu privire la costurile cu facturile din timpul iernii. Cu cât clasa energetică este mai înaltă (A sau B) cu atât prețul de achiziție a unei locuințe va crește.

Mult succes!

P.S. Teza săptămânii este modul nostru de a vă transmite un scurt rezumat despre eficiența în construcții și evitarea neplăcerilor.

Până atunci… „Nu crede, dar cercetează!”

#Prieteni ce construiesc pe fiecare stradă din România… apoi din lumea întreagă.