Intabularea este un proces de care se lovesc cei care și-au construit sau cumpărat o casă sau un teren. Aceasta nu este obligatorie, dar este recomandată pentru că protejează proprietarul de o serie de riscuri.
Cu alte cuvinte, intabularea se referă la înscrierea în cartea funciară a unui imobil prin care se constituie, se greveaza, se restrange ori se stinge un drept real. Cartea funciară a unui imobil conține o serie de informații tehnice și juridice despre o proprietate: suprafața, localizarea, datele proprietarilor, sarcini/ ipoteci, etc. Este recomandat să înscrii dreptul tău de proprietate în cartea funciară imediat după achiziția unui imobil.
Această acțiune te fereste de o capcană extremă și anume vânzarea frauduloasă a imobilului în cauză către mai multe persoane. În situația dată, proprietarul legal este cel care a înregistrat dreptul de proprietate în cartea funciară. În cazul unei case proaspăt construite, proprietarul trebuie să se ocupe de realizarea documentației cadastrale. Când vine vorba despre un bun imobiliar dobândit printr-un act de vânzare, donație, partaj sau schimb, nu mai este necesară realizarea documentației cadastrale pentru ca acesta a fost anterior intabulat.
Conform informațiilor disponibile pe e-guvernare ro, „după ce a fost încheiat actul de vânzare sau alt tip de act prin case se transmite, se modifică, se constituie sau se stinge un drept real imobiliar, notarul public este obligat să ceară, din oficiu, înscrierea în cartea funciară. De exemplu, în cazul unei vânzări, dreptul de proprietate se va intabula pe numele noului proprietar. În acest scop, notarul public va trimite ceerea de înscriere a actului notarial, în ziua întocmirii lui sau cel mai târziu a doua zi la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară în a cărui rază de activitate se află imobilul.”
Acte necesare pentru intabularea unui imobil
Așa cum am spus, înscrierea dreptului de proprietate pentru bunurile deja intabulate nu presupune niciun efort din partea noului proprietar. Când vine vorba despre o casă sau un teren care nu a fost înscris niciodată în cartea funciară, veți avea nevoie de o serie de documente:
- cerere-tip de înscriere;
- documentația cadastrală realizată de un expert autorizat de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI);
- actul autentic prin care s-a constituit sau s-a transmis dreptul de proprietate;
- certificatul fiscal;
- dovada plății tarifului de înscriere;
Cine realizează intabularea
Intabularea se realizează de către reprezentanții oficiilor teritoriale ale ANCPI. Așa cum am scris, intabularea este condiționată de plata unei taxe calculate în funcție de valoarea imobilului. De exemplu, pentru un imobil care valoreaza 65 000 de euro, taxa de intabulare este de 474 de lei.
Până rezolvi cu intabularea, poți trimite lista cu necesarul de materiale. Consultanții noștri sunt aici pentru tine.
Mult succes!
P.S. Teza săptămânii este modul nostru de a vă transmite un scurt rezumat despre eficiența în construcții și evitarea neplăcerilor.
Până atunci… „Nu crede, dar cercetează!”
#Prieteni ce construiesc pe fiecare stradă din România… apoi din lumea întreagă.
Lasa-ne o solicitare si te vom contacta pentru sfaturi si oferta de pret!
Top 5 tipuri de țiglă metalică și cum să le alegi în funcție de nevoi
oct.
De ce șipcile metalice sunt soluția perfectă pentru gardurile înclinate sau pe terenuri accidentate ?
oct.
Cele mai bune solarii legume
oct.
SOS Galați – Depozitele Virtuale renunță la adaos și susțin reconstrucția caselor afectate de Inundații
sept.
Depozit Virtual, selectată pentru MoonShotX : o oportunitate unică de creștere globală
sept.
Cum se Monteaza Vata Bazaltica ?
sept.