De la an la an costurile cu încălzirea locuinței sunt din ce în ce mai mari. Din lipsa investițiilor și din nepăsare, sistemele de termoficare nu mai sunt funcționale, iar în multe orașe au fost desființate de zeci de ani. De aici rezultă că majoritatea locuințelor au devenit independente energetic.
Căldura este perisabilă și se pierde foarte ușor dacă nu este păstrată în interiorul locuinței. Liberalizarea pieței energiei și valul de scumpiri din ultima vreme se vor reflecta în facturile consumatorilor casnici. Prin urmare, este foarte important să învățați cum să păstrați căldura în interior, iar în acest fel veți ține factura sub control.
Termostat de ambient
Specialiștii ne recomandă să avem temperaturi diferite în funcție de cameră și de rolul acesteia. Concret, este indicat să avem o temperatura mai mică cu 2-3 grade în spații precum dessing, dormitorul musafirilor, hol, bucătărie și alte încăperi nelocuite și mai mare în dormitoare, living și baie.
Temperatura optimă din interior în timpul iernii ar trebui să fie între 18 și 22 de grade Celsius. Termostatul va porni centrala atunci când temperatura scade sub pragul setat de utilizator. În acest fel centrala nu va porni toată ziua, va funcționa doar cand este nevoie, iar acest fel prețul facturilor nu o va lua razna. Un termostat reduce consumul cu aproximativ 5-10%.
Mai scade temperatura
Să presupunem că mai toată ziua ești plecat la job și ajungi abia seara acasă. Ei bine, în acest interval orar este indicat să lași centrala închisă. Temperatura din interior nu va coborî foarte mult, însă este o metodă ideală de a mai scuti din consum. Acum, ce rost are să lași centrala deschisă dacă toată ziua nu este nimeni acasă? În plus, se recomandă oprirea căldurii în bucătărie atunci când gătești cu geamul deschis pentru a evita risipa de căldură și consumul inutil de energie.
Elimină pierderile de căldură
O locuință izolată corespunzător este mai călduroasă și mai economică din punct de vedere al facturilor la încălzire. Indiferent că optați pentru polistiren sau vată bazaltică, rezultatul va fi unul pe măsură. Storurile (rulourile exterioare) au un rol bun în izolarea ferestrelor și în păstrarea căldurii în interior. În plus au numeroase avantaje indiferent de sezon.
Rămâi aproape! Săptămâna viitoare revenim cu alte sfaturi pentru menținerea căldurii în interior.
Mult succes!
P.S. Teza săptămânii este modul nostru de a vă transmite un scurt rezumat despre eficiența în construcții și evitarea neplăcerilor.
Până atunci… „Nu crede, dar cercetează!”
#Prieteni ce construiesc pe fiecare stradă din România… apoi din lumea întreagă.
Montajul ferestrelor de mansardă: Pași esențiali și greșeli de evitat
oct.
Cum să alegi bateria perfectă pentru lavoarul tău ?
oct.
Sisteme de colectare și utilizare a apei pluviale: O soluție sustenabilă pentru viitor
oct.
Top 5 tipuri de țiglă metalică și cum să le alegi în funcție de nevoi
oct.
De ce șipcile metalice sunt soluția perfectă pentru gardurile înclinate sau pe terenuri accidentate ?
oct.
Cele mai bune solarii legume
oct.