Grafica TENDINTA PRETURI

Creșteri de prețuri în 2025 pe piața materialelor de construcții: scumpiri de până la 8% în doar patru luni

Piața materialelor de construcții din România se confruntă cu scumpiri în lanț încă din primele luni ale anului 2025.

Potrivit unei analize efectuate de platforma Vindem-Ieftin.ro, prețurile materialelor esențiale au crescut deja cu procente cuprinse între 4% și 8%, în funcție de categoria produselor.

Această evoluție reflectă o combinație de factori economici, printre care se numără actualizările operate de producători și importatori, noile reglementări fiscale și introducerea unor taxe suplimentare.

Scumpirile afectează o gamă largă de materiale de bază. OSB-ul s-a scumpit cu 6%, polistirenul și vata minerală cu 5%, iar panourile sandwich și gips-cartonul cu aproximativ 4–5%.

Lemnul de construcții a înregistrat o creștere de 6 până la 8%, iar fierul beton a ajuns la un plus de până la 4%.

Tâmplăria PVC și pavajele au crescut în medie cu 5–6%, în timp ce acoperișurile au înregistrat o evoluție relativ stabilă, cu o creștere modestă de 1%.

Motivul principal al acestor scumpiri este adaptarea la noile condiții fiscale și la creșterea costurilor de producție.

Cosmin Răileanu, CEO Vindem-Ieftin.ro, avertizează că prețurile au început să fluctueze săptămânal, nu doar sezonier, iar fiecare zi de întârziere în achiziție poate genera costuri suplimentare majore pentru proiectele aflate în derulare.

În plus, potențialul impact al cursului valutar, încă necontorizat complet în aceste scumpiri, poate adăuga presiuni și mai mari în următoarele luni.

Contextul instabil din punct de vedere politic și economic accentuează riscurile pentru dezvoltatori, antreprenori și beneficiarii finali.

Bugetele planificate în 2024 sau la început de 2025 sunt deja depășite, iar materialele care nu au fost achiziționate până în prezent implică acum costuri mai ridicate.

Pentru proiectele de construcții aflate în faze avansate, această diferență de preț poate pune în pericol fluxul financiar și chiar finalizarea lucrărilor.

Cosmin Răileanu atrage atenția asupra riscului apariției prețurilor speculative, în condiții de incertitudine, așa cum s-a întâmplat în perioada pandemiei sau în primii ani de conflict regional.

Astfel, constructorii și investitorii sunt sfătuiți să urmărească atent evoluțiile din piață și să ia decizii rapide și bine fundamentate privind achiziția materialelor de construcții.

În acest context, Vindem-Ieftin.ro se poziționează ca o platformă de referință pentru cei care caută transparență, prețuri competitive și acces direct la producători.

Activă din 2014, platforma funcționează ca un market network care colaborează cu peste 300 de furnizori și oferă suport personalizat pentru fiecare client.

Cu peste 100.000 de utilizatori activi, Vindem-Ieftin.ro contribuie activ la stabilizarea costurilor prin eliminarea intermediarilor și oferirea de informații clare și actualizate despre piață.

Pentru toți cei implicați în construcții – de la dezvoltatori la beneficiari finali – începutul lui 2025 aduce o provocare importantă: adaptarea rapidă la noile realități economice.

Accesul la surse de aprovizionare sigure și corect informate devine un factor esențial pentru reușita fiecărui proiect în acest climat imprevizibil.

after article image